Pădurea Pătrăuți – Arie protejată NATURA 2000

Share

Pădurea Pătrăuți se află în județul Suceava pe teritoriul comunelor Adâncata, Calafindeşti, Dărmăneşti, Grămești, Mitocu Dragomirnei, Pătrăuţi, Suceava, Zamostea, Zvoriştea, Şerbăuţi. Situl este declarat arie protejată Natura 2000 și ocupă o suprafață de 8.746 hectare.

Situl cuprinde unul dintre cele mai întinse şi compacte trupuri de pădure din Podişul Moldovenesc, fiind identificate trei tipuri de habitate naturale de interes comunitar, dintre care unul prioritar. De asemenea, regăsim în sit şi şase specii de faună de interes comunitar, dintre acestea remarcându-se croitorul fagului, specie prioritară.

Habitatele de interes comunitar din sit sunt pădurile de fag de tip Asperulo-Fagetum, pădurile dacice de stejar şi carpen, păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae). Fauna sitului este caracteristică pădurilor de fag. Dintre mamifere întâlnim aici cerbul carpatin, cerbul lopătar, căpriorul, mistreţul, iepurele, vulpea, pisica sălbatică, viezurele, jderul de copac.

Această arie protejată se află în apropierea Mânăstirilor Pătrăuți și Dragomirna. Există un traseu amenajat prin pădure care unește cele două mânăstiri și care poate fi parcurs inclusiv pietonal sau cu bicicleta.

Pădurea Pătrăuți – Arie protejată NATURA 2000

Obține indicații

Te-ar putea interesa și: